Investiția într-o franciză a unui magazin care vinde piatră naturală nu este una ieftină, însă se poate dovedi interesantă și cu potențial de dezvoltare ulterioară, dacă ținem cont de expasiunea segmentului de construcții și amenajări.
Compania Rock Star Construct, compania care deține brandul PIATRAONLINE, cel mai mare showroom și pavilion expozițional de piatră naturală, a lansat sistemul de francizare și caută antreprenori care să deschidă noi magazine sub acest brand la nivel local.
”Acum e momentul să ne ducem viziunea mai departe. Nu doar online, ci și offline. Predăm ștafeta succesului printr-un transfer complet de know-how. Scopul? O rețea de francize PIATRAONLINE care să le dea și clienților din Iași, Timișoara, Cluj, Craiova sau Brașov posibilitatea să simtă pe pielea lor cât de versatilă e piatra naturală. Suntem într-un punct de stabilitate și ne dorim extinderea afacerii, iar franciza este cel mai bun pas pe care îl putem face în acest moment”, declară Mariana Constantinescu Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE.
PIATRAONLINE este primul magazin online din România dedicat exclusiv pietrei naturale pentru amenajări interioare și exterioare. Brandul a fost lansat în urmă cu 11 ani și este în topul furnizorilor de piatră naturală din țară. De altfel, business-ul PIATRAONLINE s-a ridicat anul trecut la valoare de 5,3 milioane de euro (de la 5 milioane de euro anul anterior).
sursa:start-up.ro